Sisteme de ventilație – aer sanatos in propria casa

De ce un sistem de ventilație?

Suntem o generație care ajunge să petreacă 90% din timp în interior, departe de aerul curat din natură. Mai mult, stilul de viață la care ne supunem zilnic duce la nevoia de a nu părăsi cadrul confortabil și recognoscibil al propriei locuințe. Izolăm pereții casei, etanșăm uși și geamuri pentru economie financiară, un plus de căldură și pentru limitarea zgomotului din exterior, dar cum rămâne cu noi?

Fiecare activitate din interior are impact asupra aerului pe care îl respirăm, de la gătit, călcat, aburul dușurilor, transpirație, tuse, strănut, până la produsele chimice de curățenie sau de îngrijire personală pe care le folosim zilnic (spary de corp, deodorant, fixativ etc.). Care este consecința acestui mediu nesănătos? Noi și copiii noștri ajungem să avem alergiiastm sau alte afecțiuni respiratorii și chiar stări depresive. De cele mai multe ori, camerele celor mici sunt cele mai afectate, iar copiii devin cei mai expuși la aceste afecțiuni cronice.

S-a constatat că aerul din interior ajunge să fie până la de 5 ori mai poluat decât aerul din afară și că, în medie, într-o casă obișnuită se strâng 18 kg de praf anualNivelul de umiditate al locuințeinivelul de oxigenalergeniipraful și mucegaiul, sunt toți factori decisivi în calitatea aerului din interior.

Există mai multe soluții pe care le putem lua în calcul în vederea remedierii acestei probleme, fără a include, însă, curățenia chimică. Se poate opta pentru plantele ornamentale cu proprietăți de purificare a aerului, se recomandă folosirea lumânărilor de ceară de albine, utilizarea produselor de curățenie naturale și aerisirea zilnică. Cu toate acestea, primăvara crește concentrația de polen al plantelor alergizante (precum ambrozia), precum și cantitatea de praf din atmosferă, astfel încât toate aceste măsuri punctuale nu sunt suficiente.

Optarea pentru un sistem de ventilație asigură toate măsurile de prevenție necesare și garantează îmbunătățirea aerului de interior.  Proiectarea sistemului se face conform arhitecturii locuinței proprii și este potrivit atât unui imobil nou, cât și al unui imobil în prag de renovare. Mai mult decât atât, acest tip de tehnologie inovativă va crește valoarea locuinței.

Beneficiile unui sistem de ventilație

  • asigură un climat interior confortabil în propria locuință;
  • previne alergiile, astmul și alte afecțiuni respiratorii;
  • împiedică dezvoltarea mucegaiurilor;
  • evacuează mirosurile fără a se pierde căldură și fără intruziunea zgomotului, polenului, insectelor și prafului de afară;
  • reducerea condensului și a riscului de deteriorare a unor elemente decorative (precum zugraveala, tapetul) prin controlarea nivelului de umiditate;
  • reducerea riscului de deteriorare a elementelor din lemn din locuință (mobila / parchet) prin controlarea nivelului de uscăciune a aerului;
  • crește valoarea imobilului

În zilele noastre, ventilația centralizată nu mai este un moft, este o necesitate în încercarea de a garanta un mediu indoor cât mai sănătos posibil, pentru noi și copiii noștri. Echipa #VERRA asigură servicii asigurate 100%, de la consultanță, până la montaj și mentenanță. Alege instalații adevărate, de calitate garantată și contactează-ne pentru mai multe detalii la nr de telefon 0232.278.108

https://verra.ro/